
Sâmbătă seară, de la ora 20:00, SUPERBET ARENA – Giulești va găzdui un alt duel interesant, contând pentru runda a 5-a a play-off-ului Superligii. RAPID București primește vizita Universității Cluj, într-un meci în care învingătoarea poate lua o opțiune serioasă în ceea ce privește calificarea pentru cupele europene.
RAPID se află în prezent pe locul 6 în clasament, cu 28 de puncte, la doar un punct în spatele adversarei directe, care ocupă poziția a 4-a. Alb-vișinii vin după un egal în deplasare împotriva uneia dintre favoritele la titlu (1-1 cu CFR Cluj), un meci în care au fost foarte aproape de victorie. De partea cealaltă, Universitatea Cluj vine la București după un meci nebun pierdut pe teren propriu cu 2-4 în fața lui Dinamo, un rezultat surprinzător care a scos în evidență anumite vulnerabilități defensive, în special în repriza secundă.
În sezonul regulat, oaspeții de sâmbătă au avut 2 victorii împotriva rapidiștilor, 2-0 în Giulești și 2-1 la Cluj, încă un motiv pentru care gazdele nu au decât un singur obiectiv – victoria.
Mai mult ca sigur va fi un duel extrem de spectaculos, având în vedere și că de la cele 2 echipe nu se anunță nicio absență, cei doi antrenori având la dispoziție cei mai buni jucători.
Aceasta ar putea fi formația Rapidului:
Franz Stolz – R. Onea – D. Ciobotariu – A. Pascanu – S. Borza – K. Keita – A. Dobre – T. Christensen – P. Ademo – C. Micovschi – E. Koljić.
Oaspeții vor arăta cel mai probabil în felul următor:
G. Edvinas – R. Boboc – L. Masoero – A. Artean – A. Chipciu – D. Codrea – G. B. Simion – I. Macalou – A. Fabry – M. Thiam – V. Blănuță.
Suporterii rapidiști sunt așteptați în număr mare, fiind șanse mari ca stadionul SUPERBET ARENA să fie plin la ora partidei. Vă așteptăm sâmbătă începând cu ora 20:00 la un joc extrem de interesant între două dintre cele mai iubite formații din Superligă.
Alte articole


